,,Membrii fondatori, explica el, au hotarat ,in
intelepciunea lor, ca progeniturile sunt o povara nefireasca pentru parinti.
Asa ca au nascocit niste inchisori numite scoli, inzestrate cu torturi, care
poarta numele de educatie.Scoala este acolo unde te duci in perioada dintre
epoca in care nu te pot tine parintii si cea in care nu te poate tine
industria.Eu sunt platit ca sa am grija de cei inapti pentru societate –ologii,schilozii,debilii
mintali si nestiutorii. Singurul lucru pe care ti-l pot spune, in legatura cu
purtarea ta pustiule, e asta: daca nu te pui serios pe invatatura, o sa ajungi
neajutorat ca mine si o sa trebuiasca sa te faci professor ca sa-ti castigi
painea. Cand m-a prins criza din ’39,n-aveam nimic. Nu stiam nimic. Dumnezeu
avusese grija de mine toata viata ,asa ca nu eram bun de nimic. Si atunci Al
Hummel,nepotul lui socrul meu,s-a milostivit de mine si mi-a facut rost de o
slujba de profesor.Nu-ti doresc sa
patesti si tu la fel,pustiule…..” (Updike,Centaurul)
,,Am fost intrebata ce vreau sa ma fac ,,cand o sa cresc
mare”…am zis ,,vreau sa fiu fericita,pentru ca am observat ca unii oameni,cand sunt nefericiti,se caca pe
viata lor,pe demnitatea lor si pe cei din jur..E ca un fel de autodistrugere
.Asa ca ,ori o sa fiu fericita ,ori o sa
ma feresc din calea nefericitilor.”(fiica mea de 14 ani,putin adaptat)
Cumva,in Romania zilelor noastre,in orasele obscure de
provincie,(si nu numai) se petrece drama nefericirii cu diploma universitara.Iar victimele
colaterale sunt tot ei,sau noi,sau ei,copiii.Copiii astia rautaciosi,mareti,
inteligenti,lenesi, autosuficienti…..visatori…..neintelesi,certareti…inteligenti..copii.
De regula,parintii care merg la scoala cu,, jalba in protap” sunt catalogati ca fiind parinti de copii problema…(,,Ceva ceva o fi fost acolo,nu se poate sa nu fi
facut copilul ala ceva”).Ei bine..da. Copilul meu este asa cum am spus mai sus.
Dar pe langa asta, avand bunici fosti dascali,
este trimis la scoala cu ceva important in ghiozdan: respectul! Respectul fata de cei care au invatat, ca sa
le fie lor invatatori,respectul fata de cei pe care-i vezi an de an mai albi la
tample precum si vesnica atentionare ,,Vezi
sa nu ma faci de rusine”,mda,o multime de vorbe perimate.Si sfatul crunt,care loveste brutal
armonia plecarii: ,,Sa nu te faci profesoara, astia sunt si saraci,si
nebuni..pe cand ar putea trai decent,sunt prea paraditi ca sa se mai bucure*”.
Copilul.Stii ca exista acolo undeva, inainte de a schita primele miscari.Iti
imaginezi formarea lui in tine ca intr-un receptacol magic,celula cu celula, fiecare
desfasurand un anume rol in piesa Creeatiei.Apoi apare el,mica fiinta pe care
cel putin cativa ani te lupti cu toate fortele sa o scoti din lumea animalelor,pardon,instinctelor.
Apoi brusc,iti dai seama ca exista ca individ,cu
personalitate,cu trairi care depasesc sfera
instinctuala, cu dorinte egoiste ,drame existentiale,,bucurii marete .
Privesti deseori mogaldeata cu un zambet tamp,ferit,aproape
tragic.,ai vrea s-o inchizi in pumn,si s-o
protejezi de toate relele lumii. O privesti dormind,ii sorbi
respiratia,urmaresti sistola si diastola centrului universului tau mai des
decat ar fi normal.
Apoi,o incredintezi lumii.Lumea despre care tu i-ai povestit
ca e la fel ca tine,ca ea,…e devreme sa-i spulberi increderea .Stii ca la un
moment dat,o sa cunoasca indoiala,speri doar ca asta sa fie cat mai tarziu.
Da,nu crezi ca veti rezista …e ca un tsunami dupa care abia te aduni bucata cu bucata si mergi mai
departe,cica oamenii sunt supravietuitori .
Oamenii.Mici,mari,rai,guralivi,agitati,fatarnici…unde-or fi
aia cinstiti si buni??
Copilaria ..in visul tau aurie,frumos construita dupa modelul ,,Creanga”sau ,,Delavrancea”,pana
si imaginea lui,a bunicului cheferist din parul caruia iti faceai pensula ,staruie
cu un dor ascuns….mda,deci unde eram? Copilaria firicelului de miracol ,o
copilarie aparte,in care lupta pentru supravietuire si /sau pentru suprematie
este mai ceva ca-n jocurile GTA….,,
,,Stii copilule? Pe vremea mea,nu trebuia sa demonstram ca
suntem ,,destepti& cititi & culturalizati”,era ceva de la sine inteles,era lumea noastra reala in care existam,vorbeam,ne intelegeam la
perfectie (ai putea crede ca citeam Dostoiev. La 12 ani??dada,nu m-am oprit din
greseala,acum nu mai sunt in stare si ma simt oarecum rusinata,de asta nu pot
scrie numele))……in care noi eram acolo,protagonisti, cititori,scenaristi ,
spectatori”.
A crescut.O incurajez sa simta,sa scrie,sa citeasca,sa se
lupte,sa nu plece capul cand stie ca nu e
corect.Chiar daca doare.A sta cu capul sus,cand cei marunti ,dar la
putere te forteaza sa te pleci ,nu e asa simplu.E un fel de exercitiu .Ce-ar fi
daca as spune ce simt? Ce-ar fi daca as spune adevarul? Ce--ar fi daca as arata ca nu conteaza cacaturile astea,ci ca o
mama traieste o drama,si doi copii mici pot ramane orfani?Ce-ar fi daca as
arata ca SUNT, ca EXIST, fara sa stiu aplica ultima teorema la
geometrie,nunu,nu ca nu o stiu PEDEROST, ca stiu,deci aici se pune problema cat
de mult imi poate influenta viata mea,sau a mamei bolnave,faptul ca eu,desi
stiu teorema respective,nu pot,si nu stiu ,s-o aplic??
Asa ca nu
exista moment de indoiala: da, este,
este cum trebuie sa fie, este asa cum am
muncit,asa cum mi-am dorit,este atat cat trebuie la varsta ei.Asa ca nu o sa
permit nimanui,nici macar unei singure persoane sa se joace cu sufletul
,trairile,intrebarile ei ,cu insasi fiinta ei.
Nu o sa permit ca cineva care se pretinde
dascal,jucatorul mintilor,sa-si bata joc de acest tot care este ea.Stie dejà,la
fel ca mine,ca cea mai buna arma de aparare este cuvantul.Impreuna cu educatia timpurie,cu cultura,cu exemplul
pozitiv, inoculate uneori cu masura si tact,alteori (stiu,uneori am gresit,nu
am avut rabdare,putere,dorinta) fara rabdare .grabit,. Stie,in acelasi timp,ca
a fi dascal nu inseamna automat ca esti masura tuturor lucrurilor…desi ,ca elev
ar fi vrut sa se incerce,chiar daca oameni sunt si dascalii,macar sa se
incerce..
Stie…cunoaste indoiala,teama de adevar,caldutul
neimplicarii..in ea se da lupta care s-a dat in fiecare vreodata inainte de a
alege sa devii OM sau pupincurist.
Uneori rad,a paguba si ma repet…,,Stii fetito,suntem
oameni,oamenii au meserii,uneori,un om nu este potrivit unei meserii,oamenii-s frustrati,lipsiti
de satisfactii sufletesti,unora li se dezvolta urias un ego bolnav,iluzia
puterii,si nimeni care ar fi in drept nu indrazneste,sau nu se oboseste sa se
lupte cu asanarea lui.Traiesc de la mic la mare in acea mocirla,cunosc
capcanele ei,si stau.
Se ung cu namolul puturos si se mint ca-i masca
hranitoare,ca asta este,ca asa ca tine,au fost zeci de generatii manjite
inainte ,care au supravietuit. Asta-i Romania,asta-i sistemul,taci!”
In sinea mea exista o usa spre.; spre nu stiu
ce,spre nu stiu cum,dar spre.
Azi noapte am stat pana la 3 sa ma gandesc,deci ,nu
stiu cum,nu stiu ce,dar ma gandesc in continuare,si doar atata stiu: nu o sa
permit!
Sarbatori fericite!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu