marți, 17 decembrie 2013

Eu,cand o sa fiu mare



   

,,Membrii fondatori, explica el, au hotarat ,in intelepciunea lor, ca progeniturile sunt o povara nefireasca pentru parinti. Asa ca au nascocit niste inchisori numite scoli, inzestrate cu torturi, care poarta numele de educatie.Scoala este acolo unde te duci in perioada dintre epoca in care nu te pot tine parintii si cea in care nu te poate tine industria.Eu sunt platit ca sa am grija de cei inapti pentru societate –ologii,schilozii,debilii mintali si nestiutorii. Singurul lucru pe care ti-l pot spune, in legatura cu purtarea ta pustiule, e asta: daca nu te pui serios pe invatatura, o sa ajungi neajutorat ca mine si o sa trebuiasca sa te faci professor ca sa-ti castigi painea. Cand m-a prins criza din ’39,n-aveam nimic. Nu stiam nimic. Dumnezeu avusese grija de mine toata viata ,asa ca nu eram bun de nimic. Si atunci Al Hummel,nepotul lui socrul meu,s-a milostivit de mine si mi-a facut rost de o slujba de profesor.Nu-ti doresc  sa patesti si tu  la fel,pustiule…..”  (Updike,Centaurul)

,,Am fost intrebata ce vreau sa ma fac ,,cand o sa cresc mare”…am zis ,,vreau sa fiu fericita,pentru ca am observat  ca unii oameni,cand sunt nefericiti,se caca pe viata lor,pe demnitatea lor si pe cei din jur..E ca un fel de autodistrugere .Asa ca ,ori o sa fiu  fericita ,ori o sa ma feresc din calea nefericitilor.”(fiica mea de 14 ani,putin adaptat)

Cumva,in Romania zilelor noastre,in orasele obscure de provincie,(si nu numai) se petrece drama nefericirii  cu diploma universitara.Iar victimele colaterale sunt tot ei,sau noi,sau ei,copiii.Copiii astia rautaciosi,mareti, inteligenti,lenesi, autosuficienti…..visatori…..neintelesi,certareti…inteligenti..copii.
De regula,parintii care merg la scoala cu,, jalba in protap”  sunt catalogati ca fiind  parinti de copii problema…(,,Ceva  ceva o fi fost acolo,nu se poate sa nu fi facut copilul ala ceva”).Ei bine..da. Copilul meu este asa cum am spus mai sus. Dar pe langa asta, avand bunici fosti dascali, este trimis la scoala cu ceva important in ghiozdan: respectul!   Respectul fata de cei care au invatat, ca sa le fie lor invatatori,respectul fata de cei pe care-i vezi an de an mai albi la tample precum si  vesnica atentionare ,,Vezi sa nu ma faci de rusine”,mda,o multime de vorbe  perimate.Si sfatul crunt,care loveste brutal armonia plecarii: ,,Sa nu te faci profesoara, astia sunt si saraci,si nebuni..pe cand ar putea trai decent,sunt prea paraditi ca sa se mai bucure*”.
Copilul.Stii ca exista acolo undeva,  inainte de a schita primele miscari.Iti imaginezi formarea lui in tine ca intr-un receptacol magic,celula cu celula, fiecare desfasurand un anume rol in piesa Creeatiei.Apoi apare el,mica fiinta pe care cel putin cativa ani te lupti cu toate fortele sa o scoti din lumea animalelor,pardon,instinctelor.
Apoi brusc,iti dai seama ca exista ca individ,cu personalitate,cu trairi care depasesc  sfera instinctuala, cu dorinte egoiste ,drame existentiale,,bucurii marete .
Privesti deseori mogaldeata cu un zambet tamp,ferit,aproape tragic.,ai vrea s-o inchizi in pumn,si s-o  protejezi de toate relele lumii. O privesti dormind,ii sorbi respiratia,urmaresti sistola si diastola centrului universului tau mai des decat ar fi normal.
Apoi,o incredintezi lumii.Lumea despre care tu i-ai povestit ca e la fel ca tine,ca ea,…e devreme sa-i spulberi increderea .Stii ca la un moment dat,o sa cunoasca indoiala,speri doar ca asta sa fie cat mai tarziu. Da,nu crezi ca veti rezista …e ca un tsunami dupa care abia  te aduni bucata cu bucata si mergi mai departe,cica oamenii sunt supravietuitori .
Oamenii.Mici,mari,rai,guralivi,agitati,fatarnici…unde-or fi aia cinstiti si buni??
Copilaria ..in visul tau  aurie,frumos construita  dupa modelul ,,Creanga”sau ,,Delavrancea”,pana si imaginea lui,a bunicului cheferist din parul caruia iti faceai pensula ,staruie cu un dor ascuns….mda,deci unde eram? Copilaria firicelului de miracol ,o copilarie aparte,in care lupta pentru supravietuire si /sau pentru suprematie este mai ceva ca-n jocurile GTA….,,
,,Stii copilule? Pe vremea mea,nu trebuia sa demonstram ca suntem ,,destepti& cititi & culturalizati”,era  ceva de la sine inteles,era lumea noastra  reala in care existam,vorbeam,ne intelegeam la perfectie (ai putea crede ca citeam Dostoiev. La 12 ani??dada,nu m-am oprit din greseala,acum nu mai sunt in stare si ma simt oarecum rusinata,de asta nu pot scrie numele))……in care noi eram acolo,protagonisti, cititori,scenaristi , spectatori”.
A crescut.O incurajez sa simta,sa scrie,sa citeasca,sa se lupte,sa nu plece capul cand stie ca nu e  corect.Chiar daca doare.A sta cu capul sus,cand cei marunti ,dar la putere te forteaza sa te pleci ,nu e asa simplu.E un fel de exercitiu .Ce-ar fi daca as spune ce simt? Ce-ar fi daca as spune adevarul? Ce--ar fi daca as  arata ca nu conteaza cacaturile astea,ci ca o mama traieste o drama,si doi copii mici pot ramane orfani?Ce-ar fi daca as arata ca SUNT, ca EXIST, fara sa stiu aplica ultima teorema la geometrie,nunu,nu ca nu o stiu PEDEROST, ca stiu,deci aici se pune problema cat de mult imi poate influenta viata mea,sau a mamei bolnave,faptul ca eu,desi stiu teorema respective,nu pot,si nu stiu ,s-o aplic??


Asa ca nu  exista moment de indoiala: da,  este, este cum trebuie sa fie,  este asa cum am muncit,asa cum mi-am dorit,este atat cat trebuie la varsta ei.Asa ca nu o sa permit nimanui,nici macar unei singure persoane sa se joace cu sufletul ,trairile,intrebarile ei ,cu insasi fiinta ei.
Nu o sa permit ca cineva care se pretinde dascal,jucatorul mintilor,sa-si bata joc de acest tot care este ea.Stie dejà,la fel ca mine,ca cea mai buna arma de aparare este cuvantul.Impreuna cu  educatia timpurie,cu cultura,cu exemplul pozitiv, inoculate uneori cu masura si tact,alteori (stiu,uneori am gresit,nu am avut rabdare,putere,dorinta) fara rabdare .grabit,. Stie,in acelasi timp,ca a fi dascal nu inseamna automat ca esti masura tuturor lucrurilor…desi ,ca elev ar fi vrut sa se incerce,chiar daca oameni sunt si dascalii,macar sa se incerce..
Stie…cunoaste indoiala,teama de adevar,caldutul neimplicarii..in ea se da lupta care s-a dat in fiecare vreodata inainte de a alege sa devii OM  sau pupincurist.
Uneori rad,a paguba si ma repet…,,Stii fetito,suntem oameni,oamenii au meserii,uneori,un om nu este potrivit unei meserii,oamenii-s frustrati,lipsiti de satisfactii sufletesti,unora li se dezvolta urias un ego bolnav,iluzia puterii,si nimeni care ar fi in drept nu indrazneste,sau nu se oboseste sa se lupte cu asanarea lui.Traiesc de la mic la mare in acea mocirla,cunosc capcanele ei,si stau.
Se ung cu namolul puturos si se mint ca-i masca hranitoare,ca asta este,ca asa ca tine,au fost zeci de generatii manjite inainte ,care au supravietuit. Asta-i Romania,asta-i sistemul,taci!”
In sinea mea exista o usa spre.; spre nu stiu ce,spre nu stiu cum,dar spre.
Azi noapte am stat pana la 3 sa ma gandesc,deci ,nu stiu cum,nu stiu ce,dar ma gandesc in continuare,si doar atata stiu: nu o sa permit!
Sarbatori fericite!











Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu